A început goana după locuri de cazare. Studenţii îşi caută apartamente în Chişinău
Sfârşitul lunii august este o perioadă agitată pentru studenţi. Tinerii îşi caută apartamente cu chirie. Cele mai solicitate sunt locuinţele din apropierea instituţiilor de învăţământ. Preţurile au rămas neschimbate de anul trecut. Studenţii preferă apartamentele din centrul oraşului. Aici, preţurile variază între 200 şi 700 de euro.
"Străzile mai solicitate totuşi ar fi Petru Rareş mai aproape de instituţie, Albişoara pentru că preţurile sunt mai accesibile şi respectiv partea de sus asta ar fi Dosoftei şi Petru Movila", a spus Marina Muntean, administrator imobiliar.
În topul preferinţelor este şi sectorul Telecentru, în special, zona Universităţii de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu. Chiria unui apartament cu o cameră costă aici de la 150 până la 180 de euro pe lună.
- În ce zonă stai?
- Poşta veche. E departe dar m-am deprins deja. Nici nu era posibilitate de a găsi aici toate erau ocupate.
Studenţii Universităţii de Stat şi cei de la Universitatea Pedagogică caută cel mai mult apartamente în sectorul Buiucani. Daniel Friptu din Făleşti este şi el în căutarea unei locuinţe. Agenţii imobiliari i-au propus un apartament la Botanica cu 230 euro pe lună.
- Ar fi de dorit să fie mai aproape de universitate . Vreau să stau cu prietenii mei.
- Şi cât vrei să plăteşti pe lună?
- 50 - 60 de euro pe lună.
Studenţii preferă să împartă povara cheltuielilor cu alţi colegi şi locuiesc mai mulţi într-un apartament.
- Încă nu am găsit o fată care ar dori să închirieze împreună cu mine.
- La ce preţ căutaţi?
- Sper să găsesc ceva cu 70 de euro de persoană.
Specialiştii le recomandă tinerilor să apeleze la serviciile agenţiilor imobiliare.
"Un student, apelând la un agent imobiliar, în primul rând va avea o alegere vastă. Tot odată este nevoie neapărat să fie făcut un contract, ceea ce va exclude momentele neplăcute pe parcurs", a spus Marina Muntean, administrator imobiliar.
În contractul de închiriere trebuie indicat preţul, perioada închirierii, suma avansului sau a garanției şi datele din buletin ale părţilor.
- Un cetăţean turc, condamnat în ţara de baştină la 10 ani de puşcărie, REŢINUT la Chişinău (VIDEO)
- MOMENTE DE COŞMAR! O tânără de 24 de ani, violată după o petrecere de doi bărbați
- START cazare în cămine. Cum arată camerele şi cât trebuie să scoată studenţii din buzunar pentru o lună
- Ministrul Economiei: La Chişinău se va desfăşura un amplu forum economic moldo-român