A început numărătoarea inversă până la marea ceremonie de decernare a premiilor Oscar
Premiile Oscar. În această noapte, vom afla cine sunt favoriţii din industria cinematografică. Anul acesta, cele mai multe nominalizări le-a obţinut filmul "Renevant" cu Leonardo Di Caprio, care joacă rolul exploratorului Hugh Glass.
În cursa pentru premiile Oscar a intrat şi filmul "Mad Max: Fury Road", regizat de George Miller, care are 10 nominalizări, inclusiv pentru "cel mai bun film", urmat de pelicula "The Martian", care a obţinut șapte nominalizări.
Așa cum era de așteptat, nici premiile Oscar din acest an nu sunt lipsite de controverse și elemente interesante. Din 34 de filme selecționate, zece se bazează pe povești adevărate. Două dintre ele sunt chiar principalele favorite, The Revenant, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, și "The Danish Girl", cu Eddie Redmayne ca protagonist.
Locul de desfășurare a ceremoniei este "Dolby Theatre" de la Hollywood. Ca de fiecare dată, vedetele vor acorda o atenţie deosebită ţinutelor. Invitatul surpriză al galei Galei Premiilor Oscar din acest an, care a ajuns la cea de-a 88-a ediţie, este vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden. Iar gazda ceremoniei de la Los Angeles este Chris Rock, care va trece pentru a doua oară prin emoţiile de la decernările Oscar. Potrivit BBC, peste 700 de milioane de oameni din toată lumea vor urmări evenimentul.
Potrivit tradiției, după decernarea premiilor, Academia Americană de Film organizează o petrecere cu un buget de aproximativ 1,5 milioane de dolari. Vedetele vor avea în meniu delicatese precum homar şi rac de Alaska. În ceea ce privește desertul, anul acesta va fi servit Oscar de ciocolată învelit în aur comestibil de 24 de carate, iar șampania costă între zece și o sută de mii de dolari sticla.