A început postul Crăciunului! Ce li se interzice creştinilor ortodocşi de stil vechi până pe 6 ianuarie
Creștinii ortodocși de stil vechi intră de astăzi în postul Crăciunului.
Timp de șase săptămâni, enoriașii nu vor mânca produse din carne, lactate, ouă și se vor abține de la plăcerile trupești.
În schimb, în zilele de sâmbătă și duminică, credincioșii au dezlegare la peşte, vin şi untdelemn.
Postul Crăciunului este unul dintre cele patru mari posturi din an și îi pregătește pe creștini pentru marea sărbătoare a Nașterii lui Iisus Hristos.
"În fiecare an, postul Nașterea Mântuitorului Hristos începe pe 28 noiembrie. Luând în considerare că anul acesta ziua de 27 este zi de vineri, adică zi de post, postul începe cu ziua de astăzi. Eu doresc ca creștinii ortodocși, postul Nașterii Mântuitorului să-l petreacă în bună înțelegere, în post, în rugăciune", a declarat ÎPS VLADIMIR, mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove.
Postul Crăciunului se va încheia în data de 6 ianuarie. În acea zi, credincioșii nu vor mânca nimic până la apusul soarelui.
Actualitate