A început recoltarea seminţelor de floarea-soarelui. Acest an a fost unul bun, iar roada este de calitate
E forfotă mare pe terenurile de floarea-soarelui din ţară. Agricultorii au început recoltarea seminţelor. Potrivit lor, acest an a fost unul bun, iar roada este de calitate.
Alexei Ivanov, din satul Mălăieşti, Orhei, a semănat 140 de hectare de floarea-soarelui.
În acest an, combinele au ieşit cu o săptămână mai devreme pe lanurile de floarea-soarelui. Agricultorii spun că recoltarea a început mai devreme, pentru că seminţele sunt deja coapte.
"Temperaturile înalte, primăvara a fost devreme, sunt. Depinde, cum ai semănat-o, în ce perioadă, aşa depinde şi roada."
Recoltarea se face automatizat, aşa că nicio seminţă nu se pierde.
"Numai seminţele. - Dar florile unde rămân? Florile pe câmp rămân" a spus agricultorul, Alexei Ivanov.
Agricultorul spune că va aduna în medie, trei tone de seminţe la hectar.
"Este o roadă de care sunt mulţumit. Calitatea eu aş spune că este bună, încă nu am dat la analiză, dar după toate soiurile care sunt omologaţi în Republica Moldova, au conţinut bogat de ulei" a spus agricultorul, Alexei Ivanov.
În schimb, dacă anul trecut un kilogram de seminţe erau vândute cu 5 lei şi 50 de bani, în acest an preţul a scăzut.
"Deocamdată, propuneri sunt la 5,20, 5,30, dar asta este foarte puţin", a spus agricultorul, Alexei Ivanov.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Mediului şi Dezvoltării Regionale, în acest an au fost semănate cu floarea-soarelui peste 360 de mii de hectare.