A început secerișul grâului. Seceta a compromis parţial recolta
Seceta din acest an a compromis parţial recolta de grâu. Pe unele câmpuri, unde acum câteva zile a început deja secerişul, productivitatea este de două ori mai mică decât anul trecut. Fermierii se plâng că pe lângă secetă, au fost loviţi şi de preţurile exorbitante la motorină şi fertilizanţi. Oamenii pământului spun că în anul scumpirilor, au investit zeci de mii de lei la hectar, iar acum nu ştiu dacă îşi vor putea recupera banii. Agricultorii afirmă că pentru a obţine un venit minim, grâul ar trebui să coste de câteva ori mai scump decât se vinde acum, la fel ca şi pâinea. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a declarat că statul a acordat suficiente ajutoare fermierilor pentru a le recupera o parte din investiţii, aşa că aceştia nu ar avea de ce scumpi producţia.
Miercuri la prânz, pe câmpurile din apropierea comunei Sărata Galbenă, raionul Hânceşti, era forfotă mare. Secerișul grâului a început în această zonă acum patru zile.
"- Anul acesta cum vedeţi recolta?
- E mai puţin ca anul trecut. Dar agricultura e aşa. Anul acesta n-au fost ploi. Bun, am plecat", a spus un agricultor.
Ştefan Vlas a semănat toamna trecută 800 de hectare de grâu. Seceta care se menţine din toamna anului trecut i-a compromis fermierului o parte din recoltă.
"Dacă în anul precedent am avut, ca în prezent, un metru şi 20 de mm de precipitaţii în sol, anul acesta avem 21 de milimetri doar. Deci s-a dezvoltat sub posibilităţile reale care trebuiau să fie", a menționat Ştefan Vlas, fermier.
Agricultorul spune că din cauza secetei şi calitatea grânelor este mai proastă: "Vizual, calitatea bobului ar trebui să fie mult mai plin, mai mare bobul. Dar se vede că a avut deficit de umiditate şi este foarte suplu, este uscat bobul".
Grâul este strâns cu două combine. Una îi aparţine fermierului, a doua a închiriat-o. Ambele sunt moderne, dotate cu aer condiţionat şi au diverse opţiuni. Creierul mașinăriei este calculatorul de bord. Cu ajutorul acestuia, conducătorul poate seta viteza de lucru şi vedea care este productivitatea grâului la hectar.
Fermierul mai spune că, în acest an, o povară este preţul exorbitant al carburanţilor şi deficitul lor pe piaţă. Pe lângă toate acestea, agricultorul se plânge că deşi a făcut investiţii mult mai mari, preţul grâului rămâne neschimbat.
"Roada care se prevede de două tone 200, două tone 500, nu cred că o să acopere cheltuielile. Dacă să luăm în raport cu preţurile cum au crescut la piese, la combustibil, la toate serviciile absolut, ar trebui şi pâinea să crească de 3-4 ori preţul", a declarat Ştefan Vlas, fermier.
Ministrul Agriculturii, Viorel Gherciu, este conştient de investiţiile colosale pe care le-au făcut fermierii şi admite că aceştia au destule motive pentru a-şi scumpi producţia. Pe de altă part, spune oficialul, şi mărimea compensaţiilor oferite în acest an sunt fără precedent.
"Un şir de alte măsuri de sprijin pentru agricultori care vin în ajutorul agricultorilor şi contribuie direct la diminuarea preţurilor sau costurilor de producere. Ar putea să fie şi un efect invers, tot în dependenţă de acele pârghii, măsuri de sprijin care sunt adoptate, care vor fi adoptate pe parcurs", a spus Viorel Gherciu.
Toamna trecută, fermierii moldoveni au semănat grâu pe o suprafaţă de 255 de mii de hectare, de pe care, potrivit prognozelor, vor strânge aproape 900 de mii de tone de grâu. Această cantitate va fi suficientă pentru a asigura securitatea alimentară a ţării în condiţiile în care consumul intern este 660 de mii de tone anual.