A început sezonul reducerilor pe litoralul românesc. Cât trebuie să achite moldovenii care vor să meargă la mare
Embed:
Veste bună pentru moldovenii care vor să se odihnească pe litoralul românesc. Preţurile de cazare în hoteluri au scăzut cu aproape 30 la sută. Dacă la începutul acestei luni, o cameră de patru stele din staţiunea Mamaia costa 580 de lei româneşti, echivalentul a aproximativ 125 de euro, acum preţul a scăzut cu o sută de lei româneşti.
Reprezentanţii hotelurilor de pe litoral spun că datorită reducerilor, turiştii au dat năvală şi au ocupat aproape toate camerele. O confirmă şi poliţiştii care susţin că traficul este la fel de aglomerat ca în weekend.
"Mult mai OK. Cred că au scăzut, adică nu mai sunt chiar atât de mari ca în 15 august", a spus un turist.
"Destul de accesibile. M-am aşteptat la altceva, mult mai ridicate, dar suntem mulţumiţi", a menţionat un turist.
"Din punctul meu de vedere au fost rezonabile cel puţin pentru pachetul pe care l-am achiziţionat noi au fost OK", a precizat un alt turist.
O reducere şi mai mare se aşteaptă în septembrie. Atunci, prețurile vor scădea cu 50 la sută, comparativ cu perioada estivală.
Numărul turiștilor care aleg să vină la mare la final de sezon este în creștere în ultimii ani. Acest lucru se datorează faptului că vremea a fost foarte bună la sfârşitul lui august și în prima jumătate a lunii septembrie.