A înjunghiat o cunoştinţă care nu-i întorcea datoria
foto: cotidianul.ro
Un tânăr din Călăraşi va petrece următorii opt ani după gratii, după ce a înjunghiat mortal un bărbat, chiar în curtea casei acestuia.
Potrivit procurorilor, inculpatul a venit la victimă acasă, pentru a clarifica de ce nu-i restituie o datorie. Agresorul l-a înjunghiat pe bărbat, care a decedat pe loc, iar apoi a părăsit locul crimei.
În scurt timp, tânărul, care se îndrepta spre raionul Orhei, a fost reţinut de oamenii legii.
Inculpatul a fost condamnat la 8 ani şi jumătate de închisoare. Anterior, acesta s-a mai aflat în detenţie în Federaţia Rusă. Sentinţa poate fi atacată în instanţa superioară.