A înjunghiat un adolescent pe stradă şi a atacat alte două persoane. Un recidivist periculos, reţinut de poliţie
Un bărbat, considerat de poliţie drept un recidivist deosebit de periculos, riscă să ajungă din nou după gratii. El a fost reţinut, după ce ar fi săvârşit un atac tâlhăresc şi un jaf. Anterior acesta a fost judecat de mai multe ori pentru furt, jaf, tâlhărie şi droguri. În timpul reţinerii poliţiştii au depistat la el un cuţit cu care ar fi atacat victimele.
În cadrul investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că individul ar fi atacat doi minori cu vârstele de 16 şi respectiv 17 ani. După ce a înjunghiat în abdomen unul dintre tineri, atacatorul a sustras un lanţ din argint.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, incidentul a avut loc la sfârşitul lunii precedente, pe bulevardul Renaşterii Naţionale, în jurul orei 00.30.
De asemenea, bărbatul este suspectat că ar fi atacat o tânără, în vârstă de 25 ani, deposedând-o de lanţul de la gât în valoare de peste 14.000 lei. Acest incident a avut loc pe strada Grigore Ureche, în jurul orei 21.00.
Pe marginea acestor incidente au fost pornite două cauze penale pentru jaf şi tâlhărie. Dacă vinovăţia lui va fi demonstrată în instanţa de judecată, atunci el riscă închisoare până la 12 ani.