A înjurat ofiţerii şi a spart camerele de supraveghere. Grănicerii au tras cu ARMA
Focuri de armă la frontiera moldo-ucraineană. Grănicerii de la punctul de trecere "Vulcăneşti" au fost nevoiţi să folosească arma pentru a reţine un bărbat. Şi asta pentru că cetăţeanul a distrus camerele de supraveghere de la punctul de trecere şi nu a ascultat somaţiile ofiţerilor.
Barbatul ajuns la frontieră era într-o stare avansată de ebrietate şi a prezentat un paşaport care aparţinea unei alte persoane. Când i s-a cerut paşaportul său, a reacţionat agresiv şi i-a înjurat pe ofiţerii de serviciu.
Mai mult, când a observat că toate scenele sunt înregistrate, bărbatul a deteriorat camerele video de la punctului de trecere, ca mai apoi să urce la volanul unui Jeep Grand-Cherokee şi să se întoarcă din drum. El a ignorat solicitările de a opri, astfel, inspectorii de frontieră au împuşcat vertical, iar "cetăţeanul buclucaş" a frânat.
Grănicerii împreună cu poliţiştii au stabilit că bărbatul este Vasilie D. în vârstă de 32 de ani, cetăţean al Republicii Moldova. El a fost preluat de poliţişti şi a fost supus testului de alcoolemie. Bărbatul ar putea fi cercetat penal pentru huliganism săvârşit la punctul de trecere şi pentru conducerea unităţii de transport în stare de ebrietate.