A înscenat un atac tâlhăresc pentru a fura ceea ce a vândut VIDEO
Le-a vândut unor ucraineni motociclete, i-a lăsat să înopteze în propria casă, iar apoi a înscenat un atac tâlhăresc, deposedându-i de bunuri. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, care, împreună cu alţi doi "prieteni", a legat străinii cu un cablu de electricitate, lovindu-i cu o bară metalică. Cei trei au fost reţinuţi şi riscă până la 10 ani de închisoare, anunţă Serviciul de presă al MAI.
Sursa precizează că tâlhăria a avut loc în noaptea spre 23 iulie. Atunci, tânărul de 19 ani a fost vizitat de doi cetăţeni ai Ucrainei, pe care i-a cunoscut pe internet. Ceu doi străini au cumpărat de la moldovean motociclete de model "Yamaha" şi "Honda".
După ce au încheiat tranzacția, bărbații au decis să înnopteze în casa acestuia. Între timp, bănuitul a planificat, cu unul dintre reţinuţi, să însceneze un atac tâlhăresc şi să deposedeze oaspeții de bani şi de transport, înainte ca aceştia să se deplaseze în Ucraina.
Astfel, în jurul orei 02:00, doi necunoscuţi au pătruns în casă, prin acces liber, au legat şi bătut ucrainenii, deposedându-i de bunuri în valoare de 100.000 lei.
Bărbaţii riscă până la zece ani de închisoare.