"A mai rămas cognac". REACŢIA lui Chirtoacă la IMAGINILE SCANDALOASE apărute pe Internet (VIDEO)
Suntem cu toții oameni. Aşa a reacţionat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, la înregistrările video plasate pe internet în care se distrează într-un garaj alături de colegi din primărie şi din Partidul Liberal. Edilul este convins că filmuleţele au apărut special cu o zi înainte de şedinţa Consiliului Municipal Chişinău, la care se va discuta despre demiterea sa.
Pe o reţea de socializare, Dorin Chirtoacă a scris că înregistrarea a fost făcută acum 4-5 ani. El a precizat că îi place încă din studenţie trupa rusească "Liubă" și că nu vede nimic rău în asta.
"Suntem oameni cu toţii, ne permitem să ne distrăm, uneori poate mai deocheat. Este în garajul de jos, din curte, în spălătoria primariei, nu în localuri de lux etc. Am ascultat şi muzică rusească, muzica nu are treabă cu politica şi restul", a spus Chirtoacă.
(...)
Primarul Capitalei este convins că difuzarea înregistrării are legătură directă cu şedinţa de marţi a CMC.
"Înţeleg că este aruncată în contextul şedinţei de mâine din Consiliul Municipal Chişinău cu privire la revocare şi referendum, ca să aibă argumente şi să încerce să acumuleze 34 de voturi necesare. Rezultă deci, că toate celelalte argumente au căzut, a rămas demiterea pentru relaxarea din garaj. În pat sau la WC nu vă băgaţi? Succes băieţi!" a scris edilul pe Facebook.
În imaginile apărute pe internet, Primarul Capitalei se distrează pe ritmurile formației Liubă. Înregistrarea a fost făcută cu telefonul mobil de către unul dintre participanţii la petrecere.
Precizăm că deocamdată cel care a distribuit filmulețele nu și-a afișat identitatea.
Social
- Reacţia BNM după ce trei persoane din conducere au fost reţinute
- REACŢIA Ministerului Educaţiei la cazul învăţătorului din Ungheni acuzat de acţiuni perverse
- REACŢIA CNOS privind suspendarea provizorie a canoistului Serghei Tarnovschi de la Jocurile Olimpice
- Trupele armate ruse efectuează exerciţii militare în Transnistria. REACŢIA NATO
- Decizia Curții de Apel Bălți: Referendumul privind demiterea lui Chirtoacă nu va avea loc
- "Staţia de epurare din Chişinău nu produce miros urât". Ce investiţii sunt programate