A mers cu bicicleta doi ani prin inundaţii, temperaturi incendiare şi zone de război. AFLĂ motivul
A călătorit prin 16 ţări timp de doi ani, înfruntând inundaţii, temperaturi de până la -30 de grade Celsius şi a supravieţuit chiar şi după ce a trecut prin zone de război. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 de ani din China. Toate eforturile au fost făcute cu un singur scop: să ajungă la Jocurile Olimpice de la Londra.
Călătoria bărbatului a început în iulie 2010. El spune că doar spiritul Jocurilor Olimpice de la Londra şi dorinţa puternică de a se afla în inima capitalei sportive a lumii l-au motivat să parcurgă 60 de mii de kilometri într-o ricşă. Şi cum o astfel de drumeţie presupunea traversarea mai multor ţări, paşaportul bărbatului a fost umplut cu ştampile şi vize care să-i permită accesul pe teritoriul ţărilor. Mai mult, bărbatul şi-a imortalizat călătoria şi prin zeci de poze.
"Îmi doresc să am posibilitatea să iau parte pe ultima sută de metri la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice", susţine călătorul Chen Guanming.
Bărbatul a ajuns la Londra pe 6 iulie şi a reuşit deja să-şi facă o mulţime de priteni.
"Mă plimbam pe lângă Piccadilly Circus şi am văzut un bărbat care încerca să folosească cumva spaţiul restrâns pe care îl are ricşa sa. M-am apropiat şi imediat ne-am împrietenit", povesteşte un bărbat.
Jocurile Olimpice de la Londra se vor desfăşura în perioadă 27 iulie-12 august.