A mers să se dea în leagăn, dar a ajuns la un pas de moarte. AFLĂ ce a păţit un copil din Căuşeni
Un băiat în vârstă de 12 a ajuns în comă, pentru că s-a asfixiat cu funiile leagănului în care se dădea. Tatăl copilului l-a găsit inconştient, cu funiile în jurul gâtului, şi a chemat de urgenţă ambulanţa. Incidentul a avut loc în localitatea Fârlădenii Noi, din raionul Căuşeni, scrie ipn.md.
Băiatul a fost adus la Chişinău cu transportul serviciului Aviasan şi a fost internat la Centrul Mamei şi Copilului în Secţia reanimare pediatrică.
Ofiţerul de presă al Inspectoratului de poliţie Căuşeni, Tamara Procopie, a declarat că scrânciobul era legat cu două funii de creanga unui copac din curte. Se pare că băiatul s-a rotit în jurul axei leagănului şi, când acesta a prins viteză, nu l-a mai putut opri.
Şefa Secţiei terapie reanimare pediatrică, Ana Oglinda, unde a fost internat băiatul, a spus că, deocamdată, nu pot fi făcute prognoze cât priveşte starea acestuia. Medicii îi oferă asistenţa medicală necesară.