A murit legenda Zimbrului Iurie Miterev
Tragedie în fotbalul moldovenesc! Fosta legendă a Zimbrului, Iurie Miterev a murit în urma unei boli grave. Oamenii din fotbalul autohton regretă trecerea în nefiinţă a fostului atacant. Unii au declarat că Miterev avea ceva asemănător cu legendarul Gerd Muller, iar alţii au spus că fostul fotbalist semăna cu Messi sau Strelţov.
Unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului autohton, Iurie Miterev a decedat la vârsta de 37 ani, după ce cu aproape doi ani în urmă a fost diagnosticat cu leucemie.
"L-am vizitat nu demult la spital şi arăta bine. Când ai vorbit cu omul nu demult şi afli că a decedat, desigur că e dureros. El nu era văzut pe teren, dar era omul de gol ca Gerd Muller, tot timpul era la locul potrivit", a menţionat preşedintele FMFPavel Cebanu.
"El tot timpul îmi aducea aminte de legendarul Eduard Strelţov. Miterev a plecat din viaţă la o vârstă când încă mulţi îşi continuă cariera. Eu la 37 de ani eram încă jucător activ", susţine selecţionerul Moldovei Ion Caras.
"Când ne întâlneam, el tot timpul era optimist. Atât de mult a vrut să mai trăiască. Individual, el semăna mai mult cu jucători ca Messi, Ronaldo", a spus veteranul fotbalului Vladimir Ţincler.
Iurie Miterev a jucat între anii 1991-2002 la Zimbru, pentru care a înscris 129 de goluri în 249 meciuri. Mai târziu, el a evoluat la Ciornomoreţ Odesa, Zarea Lugansk, Dacia Chişinău şi FC Maşuk Piatigorsk. Pentru naţionala Moldovei, Miterev a disputat 36 de meciuri şi a înscris 8 goluri. Funeraliile fotbalistului vor avea loc sâmbătă.