A murit Maya Casabianca, vedetă franco-israeliană a anilor '60 (VIDEO)
foto: antena3.ro
Cântăreaţa franco-israeliană Maya Casabianca, celebră în anii '60 atât în Franţa cât şi în ţările arabe, a murit luni, la vârsta de 78 de ani, în Israel, transmite miercuri AFP.
Născută în Maroc în 1941 sub numele Margalit Azran, Maya Casabianca şi-a făcut un nume în Franţa anilor '60. Ea a cântat pe celebra scenă Olympia, în deschidere pentru Yves Montand, cel care i-a sugerat numele de scenă pornind de la oraşul din Maroc în care s-a născut cântăreaţa, Casablanca. De asemenea, solista de origine marocană a cântat şi alături de Georges Brassens.
Descoperită de producătorul muzical Jacques Canetti pe când avea doar 13 ani, Maya a devenit cunoscută cu hituri precum "Oui, devant Dieu" sau "Garde-moi la derniere danse" şi a fost prezentată drept o nouă Dalida, conform cotidianului Haaretz.
Ea a murit la 31 decembrie, conform unui anunţ făcut de familie care nu a precizat şi cauza decesului.
În autobiografia sa, publicată în 2001 în arabă şi ebraică, Maya povesteşte cum a cântat la Moscova în faţa a 6.000 de persoane, printre care şi lideri sovietici, ocazie cu care a intonat şi imnul naţional israelian într-o perioadă în care URSS nu avea relaţii diplomatice cu Israelul.
Iubită a celebrului cântăreţ egiptean Farid el-Atrache, ea i-a păstrat toată viaţa portretul cu dedicaţia "Pentru tine, pentru viaţă", conform Haaretz, care a intervievat-o cu ocazia publicării autobiografiei.
Maya Casabianca a susţinut concerte în mai multe ţări arabe, printre care Liban şi Siria, ascunzându-şi identitatea evreiască şi legăturile cu Israelul la solicitarea producătorilor. Cântăreaţa povestea că după un concert susţinut la Damasc, în Siria, a fost urmărită de serviciile secrete siriene care au descoperit că era cetăţean israelian.
După ce a locuit o perioadă la Paris, ea s-a stabilit în Israel, alături de familie. Maya a fost înmormântată în localitatea Kfar Tavor (nord), la aproximativ 50 de kilometri de Haifa, oraşul în care a locuit, scrie antena3.ro