A murit scriitorul Aureliu Busuioc
Scriitorul, dramaturgul şi ziaristul Aureliu Busuioc s-a stins din viaţă aseară, la ora 20.00. Maestrul avea 84 de ani. Informaţia a fost confirmată de către Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
"Îmi exprim profundul regret pentru această pierdere care este irecuperabilă. A schimbat alături de alţi scriitori faţa literaturii noastre prin anii 50-60 a scos-o din tiparele ei de unealtă ideologică. Generaţiile de după el eu învătat de la Aureliu Busuioc o limbră română elevată. Nu a făcut compromisuri ideologice în acele timpuri grele pentru cultură. Îl vom memoriza ca pe un om cu poziţie", a declarat Suceveanu.
Aureliu Busuioc a debutat ca poet cu placheta de versuri pentru copii "La pădure". În 1966 scrie romanul "Singur în faţa dragostei", care a fost şi una din cele mai cunoscute creaţii ale scriitorului.
Opere semnate de Aureliu Busuioc sunt şi romanele "Unchiul din Paris", "Pactul cu diavolul",, Spune-mi Gioni", precum şi piesele "Radu Ştefan - Intâiul şi Ultimul", "Şi sub cerul acela".
- Aureliu Busuioc ar fi împlinit 85 de ani
- Streleţ îi numeşte "moşi" pe Voronin, Ghimpu şi Diacov. Lupu le recomandă cartea "Unchiul din Paris" VIDEO
- Poezia ne uneşte: Dirijorul spaniol Octavio Calleya recită Evoluţia semnată de Aureliu Busuioc
- Sală arhiplină la premiera spectacolului "Hronicul găinarilor", după romanul lui Aureliu Busuioc