A obţinut permisul de conducere în Grecia. Când a vrut să treacă frontiera, SURPRIZĂ: ERA FALS!
Un român este documentat de polițiștii de frontieră pentru deținerea permisului de conducere falsificat. Tânărul, originar din Județul Iași, a declarat că și-a luat permisul în Grecia și urmase toate etapele legale pentru obținerea acestuia. Cazul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de intrare în Moldova prin punctul de trecere Sculeni.
În timpul controlului de frontieră, românul de 27 de ani a prezentat printre documentele de călătorie și permisul de conducere, eliberat de autoritățile elene, pentru autoturismul de model Hyundai.
Polițistului de frontieră i-a părut suspect permisul, care semnala mai multe elemente ce nu corespundeau celor originale. Urmare a unei verificări suplimentare, cu tehnica din dotare, s-a stabilit că acesta este fals.
Bărbatul a declarat că nu cunoștea despre acest fapt, ba mai mult că frecventase școala auto în Grecia, pentru studii achitând suma de 600 euro, iar examenele le-a susținut din a doua încercare.
La fel, în audieri tânărul a relatat polițiștilor de frontieră că în baza permisului dat călătorise în mai multe țări din Uniunea Europeană, fără a întâmpina careva probleme.
Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză. Angajații Poliției de Frontieră continuă cercetările în vederea elucidării cazului și luării măsurilor legale ce se impun.
- Prinşi la Vama Sculeni. Unde au ascuns doi moldoveni 60.000 de țigarete pentru a le scoate ilegal din ţară
- Ce trebuie să ştie cetăţenii moldoveni care vor să călătorească în Qatar
- Șmecheria unui conducător auto dată în vileag la frontieră (FOTO)
- Maşini de lux, sechestrate în vamă. Voiau să intre în Moldova cu plăcuţe de înmatriculare şi acte false