A primit titlul dorit de femeile din întreaga lume! Iată cum arată vedeta care a fost aleasă CEA MAI FRUMOASĂ FEMEIE DIN LUME
Jennifer Garner a fost aleasă de revista People cea mai frumoasă femeie a anului 2019. Cu toate acestea, actrița a declarat pentru publicaţia americană că nu s-a considerat „o fetiţă drăguţă” în copilărie. Nici în prezent nu se consideră o persoană foarte elegantă, preferând jeanşii, pantofii sport şi puloverele, cu excepţia ţinutelor cu care apare pe covorul roşu, scrie tabu.ro
Revista People i-a acordat titlul de cea mai frumoasă femeie din lume pentru „modul de viaţă echilibrat, în care îmbină cariera, activităţile caritabile şi creşterea celor trei copii ai ei”. Jennifer Garner nu este doar actriță: este cofondatoarea companiei de produse alimentare organice pentru bebeluşi Once Upon a Farm şi este ambasadoare a grupului care militează pentru drepturile copiilor Save the Children.
Vedeta, în vârstă de 47 de ani, are trei copii cu actorul Ben Affleck – Violet, de 13 ani, Serafina, de 10 ani, și Samuel, de 7 ani. Cei doi actori s-au cunoscut în 2001, dar au decis să formeze un cuplu în 2005. În același ani s-au logodit și căsătorit. Garner și Affleck s-au despărţit în 2015, iar în 2018 a fost pronunţat divorţul lor.
Jennifer Garner și-a căpătat faima prin rolul ofițerului CIA Sydney Bristow din serialul Alias, care a fost difuzat timp de cinci ani între 2001 și 2006. Pentru performanța sa în acest serial, Garner a câștigat un premiu Globul de Aur și un premiu Screen Actors Guild Award.
A jucat de asemenea în filme ca Pearl Harbor (2001) și Catch Me if You Can (2002). Garner a mai apărut într-o serie de filme atât în rol principal, cât și în secundar, printre care Daredevil (2003), 13 Going on 30 (2004), The Invention of Lying (2009), The Odd Life of Timothy Green (2012) și Dallas Buyers Club (2013).