A pus dinţii într-o cutie şi a dosit-o în microbuz. AFLĂ ce motiv a avut să-i ascundă de vameşi FOTO
Mai multe proteze dentare de contrabandă au fost depistate de către vameşii de la Leuşeni. S-a întâmplat noaptea trecută, în timpul verificării unui automobil care transporta colete din Italia.
Cele opt machete dentare din ceramică erau produse în Italia şi încercau să fie aduse, fără a fi declarate de către şoferul unui microbuz Mercedes. Articolele stomatologice au fost camuflate în salonul microbuzului, pe etajera din spate, într-o cutie din carton, împreună cu un aparat de fotografiat.
Şoferul, în vârstă de 37 de ani, originar din municipiul Chişinău, a spus vameşilor că, protezele dentare erau destinate unui chişinăuian care administrează un cabinet stomatologic. Bărbatul spune că a fost atenţionat de cel de la care a primit coletul că pachetul este fragil, fiindcă este ambalată veselă din ceramică.
Vameşii încearcă să stabilească valoarea protezelor dentare. Totodată, coletul a fost reţinut, iar conducătorul auto a fost sancţionat cu o amendă de până la 2.000 lei.
Cu jumătate de an în urmă, vameşii aceluiaşi post vamal au depistat un caz similar. Atunci angajaţii vamei de la Leuşeni l-au prins pe acelaşi şofer al aceluiaşi microbuz care transporta 30 de implanturi dentare.