A recrutat fete de escortă pentru practicarea prostituției în Tenerife și Tașkent. Moldoveanca, trimisă pe banca acuzaților
O locuitoare a Capitalei, de 24 de ani, a fost trimisă pe banca acuzaților, după ce a recrutat două fete de escortă din Chișinău, pentru practicarea prostituției în Tenerife și Tașkent. Învinuita a făcut cunoștință cu una din fete într-un local din Capitală, iar cu o alta prin intermediul altei cunoștințe. Acuzata comunica cu persoanele pe internet, cu folosirea aplicațiilor criptate, după care mesajele erau șterse, ca să-și camufleze activitatea ilegală.
Potrivit procurorilor PCOCS, învinuita le-a spus celor două fete, de 19 și 20 de ani, că vor fi remunerate cu circa 1.500 euro per persoană, în funcție de prestație și bonusurile clienților, pentru durata medie de o săptămână. Totuși, „vacanța” din Tenerife nu a avut loc, așa cum cei cinci clienți din China și-ar fi anulat călătoria pe insula spaniolă. Drept recompensă, acestea au primit sume de 300 euro.
Ulterior, acuzata le-a propus fetelor o altă călătorie, spre Tașkent, în compania altor bărbați. Planurile acesteia însă au fost date peste cap, după ce ar fi insistat ca una din fete să accepte oferta, care ulterior discuției nocturne din cafenea a sesizat ofițerii CCTP privind ilegalitatea pusă la cale de învinuită. Prin urmare, acuzata a fost reținută la aeroport, înaintea îmbarcării spre statul asiat.
Învinuita își recunoaște vina, anterior ea însăși presta servicii sexuale și de escortă contra plată, în diferite state. Aceasta riscă de la 4 până la 7 ani de închisoare.