A SCĂPAT CA PRIN MINUNE după ce i-a EXPLODAT maşina în timpul alimentării la o benzinărie din Chișinău (GALERIE FOTO)
O maşină de taxi a explodat în timp ce şoferul făcea plinul la o staţie PECO. Totul s-a întâmplat în această dimineaţă pe strada Albişoara din Capitală. Taximetristul era afară când a explodat instalaţia de gaz a automobilului şi nu a fost rănit. Bărbatul nu-şi poate explica din ce cauză s-a produs incidentul.
"Stăteam la alimentare şi cât mă alimentam o explodat maşina. Experţii se vor clarifica", a spus şoferul.
În urma exploziei au fost avariate alte trei maşini care se aflau în apropiere.
- Care sunt pagubele?
- Uitaţi-vă singuri, sticla din urmă, din spate şi port bagajul. Eu eram alături, lângă automobil şi a explodat şi toţi au început să fugă de aici. Un zgomot foarte mare şi toţi s-au speriat mai mult.
Un alt taximetrist susţine că a auzit un sunet ciudat înainte ca maşina să explodeze.
"Eu mă gândeam că este undeva o scurgere, iar pe urmă am auzit zgomotul, explozia şi am văzut cum maşina a fost distrusă. Bine că eu mă aflam în autoturism, pentru că toate bucăţile de fier au ajuns pe parbriz şi pe bara de protecţie",a spus un taximetrist.
Angajatul benzinăriei, care a alimentat taxiul, crede că explozia a avut loc pentru că instalaţia de gaz din maşină ar fi fost defectă
"Eram la zece metri de la maşină, alimentam altă maşină şi ca vizor nu se vedea nimic pentru că stătea altă maşină. Cred că a fost ceva cu butelia a fost neregulă", a spus un angajat al benzinăriei.
La faţa locului a fost chemată şi poliţia.
"Le-au fost deteriorate parbrizurile şi pe caroserie careva zgârieturi. Urmează să ridicăm actele de la proprietari şi să stabilim toate circumstanţele", a spus Valeriu Viţelaru, ofiţer de urmărire penală IP Râşcani.
În urma expertizei se va stabili cauza exactă care a dus la producerea exploziei.