O fetiță de șase ani din oraşul rus Tomsk a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia, dar a supravieţuit ca prin minune după ce a ajuns pe un morman de zăpadă care i-a atenuat căderea. Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
După accident, fetiţa s-a ridicat şi s-a îndreptat spre uşa imobilului. Potrivit presei ruse, micuţa a ajuns în cele din urmă la spital deoarece a suferit mai multe fracturi.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 21 noiembrie.
Autorităţile ruse au deschis o anchetă, iar mama fetiţei e cercetată pentru neîndeplinirea obligațiilor părintești.