A spulberat un tânăr şi a fugit de la locul faptei. Suspectul în comiterea ACCIDENTULUI de pe strada MARIA DRĂGAN din Capitală, REŢINUT
Noi detalii în cazul tragicului accident pe strada Maria Drăgan din Capitală. Oamenii legii au reţinut individul, care a lovit mortal un tânăr de 25 de ani. După coliziune, şoferul a părăsit locul accidentului şi a lăsat victima să zacă la pământ.
Poliţia a fost alertată în jurul orei 02:40. La fața locului grupa operativă a stabilit că un BMW, a tamponat un pieton după care a părăsit locul accidentului rutier. Tânărul a fost preluat de un echipaj medical, dar în urma traumelor primite a decedat în drum spre spital.
În urma acţiunilor de investigaţie, oamenii legii au depistat automobilul cât și șoferul care a comis impactul. Vehiculul a fost găsit abandonat într-o curte de pe strada Maria Drăgan.
Totodată, a fost stabilit traseul de deplasare a individului, acesta avea intenția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, fiind reținut la intrarea în oraşul Bender. Bărbatul a fost escortat la sediul Direcției de Poliție mun. Chișinău, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal. Conform legislație în vigoare acesta riscă o pedepsă cu închisoare de la trei la şapte ani.
PUBLIKA.MD ANIMTEŞTE: Accident MORTAL în Capitală. Un tânăr a fost spulberat de o maşină. Şoferul a fugit de la locului (VIDEO)