Tânărul de 29 de ani, din raionul Rezina, care și-a incendiat sora și a murit pe patul de spital, a fost condamnat la 13 ani și patru luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Sentința a fost dată de Judecătoria Hâncești, sediul Central.
Cazul îngrozitor a avut loc pe 6 martie, într-un sat din raionul Hâncești. În urma unui conflict cu sora mai mică, din cauza împărțirii unor bani, obținuți din vânzarea unui imobil, inculpatul a amenințat-o că o va arde. Astfel, tânărul și-a stropit sora cu o soluție inflamabilă și a incendiat-o. Victima s-a ales cu arsuri grave, a fost internată în spital, însă pe 13 martie, aceasta s-a stins.
Potrivit procurorilor, din declarațiile martorilor, cei doi frați se certau și se băteau frecvent din motive de neînțelegere financiară.
Inculpatul și-a recunoscut vina.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.