A treia zi de proteste în România. Manifestanții au formulat o listă de revendicări
Peste 20.000 de oameni din capitala României au ieşit aseară din nou în stradă, pentru a treia zi consecutiv. De această dată, manifestanţii au formulat câteva revendicări pe care vor să le prezinte astăzi la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.
Manifestanţii vor scăderea numărului de deputaţi şi senatori din Parlament, deblocarea anchetelor, care îi vizează pe aceştia, precum şi majorarea bugetului pentru sănătate şi educaţie.
"Suntem aici pentru că vrem să le arătăm că nu este suficient că au demisionat doi oameni, trei oameni, întregul Guvern. Vrem să le arătăm că trebuie să se schimbe tot. Să dispară toata clasa politică coruptă, să vină cu nişte alternative, să vină cu un guvern tehnocrat, cel puţin până la următoarele alegeri".
"Poate alegeri anticipate, însă cu mare grijă. Trebuie să ne uităm pe liste şi vreau să le spunem copiilor că îi susţinem noi ca părinţi, dar să fie atenţi în cine au încredere şi pentru cine pun ei votul lor".
Ieri, preşedintele român, Klaus Iohannis a anunţat că va invita societatea civilă la consultări pentru a lua act de revendicările acesteia şi pentru a desemna un nou premier.
"V-am văzut. V-am auzit. Voi ţine cont de solicitările voastre. Am decis ca în continuarea consultărilor cu partidele politice pe care le-am planificat pentru astăzi şi pentru mâine să consult în premieră un nou actor. Societatea civilă".
În urma incendiului de la clubul Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 32 de tineri, premierul Victor Ponta a demisionat, la fel și primarul sectorului 4 al capitalei, Cristian Popescu-Piedone.