"A turnat beton peste noi!" SCANDALUL între primarul din Băcioi şi vecina sa IA AMPLOARE (VIDEO)
Scandalul dintre primarul comunei Băcioi, Vitalie Şalari, și vecina sa Valentina Croitor ia amploare.
Astăzi, muncitorii au început să toarne beton pentru fundaţia unui gard, iar femeia a încercat să-i împiedice sărind în şanţ.
Aceasta îl învinuieşte pe primar că i-ar fi ocupat o parte din teren pentru construcţia gardului. Edilul respinge însă acuzaţiile.
Femeia a încercat, împreună cu fratele său, să-i împiedice pe muncitori să toarne beton, dar fără rezultat: "Am văzut dimineaţă că vine maşina să toarne beton şi ne-am dat drumul în şanţ. A turnat beton peste noi".
Valentina Croitor susţine că primarul construieşte gardul pe o parte din terenul său.
De cealaltă parte, tatăl lui Vitalie Şalari, Andrei Şalari, spune că lucrurile stau, de fapt, altfel: "Casa a fost construită pe teren cu proprietate străină, adică pe proprietatea mea. Eu solicit ca să fie deschisă o procedură civilă, ca să ne putem clarifica în instanţa de judecată."
La faţa locului a venit şi o echipă de poliţie.
"Noi menţinem ordinea publică şi aşteptăm ca Inspecţia de stat în construcţii să se expună pe cazul dat, deoarece nu este în competenţa noastră ca să hotărâm acest litigiu de ordin civil", a spus Marcel Bumbac, ofiţer de poliţie.
Poliţiştii nu au reacţionat nici când un muncitor a agresat echipa de jurnalişti: "Întoarce camera că ţi-o bag în beton. Eşti surd? Filmaţi aici, iaca aicea. Vâră-te în şanţ şi filmează, că iaca mă dezbrac de pantaloni amuş."
Scandalul dintre primar şi vecina sa a început săptămâna trecută. Atunci, femeia l-a acuzat pe Vitalie Şalari că ar fi agresat-o. Acesta respinge însă acuzaţiile.
"De faptul că am agresat, sau am bruscat cu cuvinte necenzurate în adresa dumneaei, asta nu a fost niciodată", a spus primarul.