A uitat geanta cu 200.000 de lei pe portbagaj. Întâmplarea INCREDIBILĂ a unui barbat din Capitală
200.000 de lei găsiți de polițiștii de patrulare într-o intersecție din Chișinău au fost întorși proprietarului.
Azi în jurul orei 10:00, un echipaj de patrulare a depistat o geantă la intersecția străzilor Costiujeni și Plaiului din Chișinău.
În timpul examinărilor efectuate au stabilit că în ea se afla o sumă mare de bani. Împreună cu cele 200.000 de lei se aflau acte și bunuri personale ale proprietarului. Polițiștii au întreprins imediat măsuri pentru a-l identifica. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 50 de ani, originar din Capitală, care a fost imediat chemat la locul depistării bunurilor.
Acesta și-a recunoscut geanta, declarând angajaților INP că a uitat-o pe portbagaj și a pornit deplasarea, însă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, împreună cu polițiștii, s-a deplasat la Inspectorat.
Cetățeanul le-a mulțumit angajaților Inspectoratului Național de Patrulare pentru serviciul operativ și corect și a rămas plăcut surprins de atitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă oamenii legii.