A venit circul în Capitală. AFLĂ AICI cât costă biletul
Copiii au un nou punct de atracţie la Chişinău. A sosit Circul Safari. Timp de o lună, aproximativ 30 de circari din mai multe ţări europene, dar şi zeci de animale exotice vor prezenta spectacole în Parcul "La izvor".
Organizatorii spun că de această dată au venit la Chişinău cu un program de circ amplu, pentru toate gusturile.
”Tot acest spectacol l-am îmbrăcat într-un show de lumini, lasere, feerie. Asta este partea modernă”, spune actorul Constantin Dumitru.
” Avem aici un hipopotam minunat. Alături este o pereche de elefanţi. Vor prezenta un show extraordinar. Aici avem o rasă rară de tigri, tigrul panteră. Au fost aduşi din Spania. Avem ponei, scorpioni, tarantule, crocodili, şerpi”, explică directorul de programe.
Atât copiii, cât şi maturii au rămas încântaţi de primul spectacol al circului Safari.
”Sunt foarte frumoşi, dar eu aştept să văd şi elefanţi”, spune un bărbat.
În Moldova, circul este o raritate. Orice prezenţă a unei trupe la Chişinău stârneşte un mare interes. Reprezentaţiile se dau cu sala plină, indiferent de costul biletului. Preţul unui bilet este de 60 de lei pentru copii şi 100 de lei - pentru adulţi.
” Eu cred că preţurile sunt tolerabile. Îmi închipui că artiştii au nişte costuri de întreţinere foarte mar”, presupune o femeie.
Circul va prezenta spectacole de marţi până duminică, timp de o lună, până pe 25 septembrie.