A vrut să facă experimente, dar a ajuns la spital cu arsuri. Isprava unei eleve de la un liceu din Durleşti
Embed:
O elevă de 15 ani a ajuns cu arsuri la spital, după ce împreună cu doi colegi de clasă au vrut să facă experimente. Incidentul a avut loc ieri, la un liceu din oraşul Durlești. Oamenii legii au fost alertaţi în juru orei 13:35, precum că o minoră s-a ales cu leziuni corporale. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă şi șeful de sector, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Polițiștii au stabilit că în caz sunt implicați 3 elevi, doi băieți și o fată. Aflânduse în clasă, în timpul pauzei, unul din băieți a luat dezinfectantul ce se afla pe masa profesorului și a turnat lichidul pe o bancă, al doilea băiat cu o brichetă a dat foc, iar minora filma toată această scenă.
La scurt timp aceștia au mai turnat lichid peste flacăra aprinsă, iar în rezultat flăcăra s-a extins, provocându-i minorei leziuni. Minorei imediat i s-au acordat îngrijiri medicale, ulterior ea fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Toți trei elevi implicați în cazul dat sunt caracterizați de către administrația instituției ca fiind niște elevi cu o reușită școlară bună. Atât minorii, cât și familiile lor nu au mai fost în vizorul poliției.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în stabilirea tuturor circumstanțelor.
În acest context Poliția vine cu recomandări pentru copii:
- Nu vă jucați în încăperi închise cu produsele ușor inflamabile;
- dezinfectantul nu este o jucărie; acesta este pentru a dizenfecta mâinile;
- aveți grijă de voi cât și de cei din jur.