A vrut să facă poze pe un gheţar, dar s-a trezit că deja pluteşte în largul apelor
O femeie care a încercat să își facă o poză pe un ghețar, în timpul unei vacanțe din Islanda, a avut surpriza de a se trezi că plutește pe apele învolburate și a fost nevoie de intervenția unui căpitan de vas pentru a o salva.
Nepoata femeii povestește pe Twitter că tatăl și bunica ei au făcut o vizită în Islanda și au vizitat Jökulsárlón, o lagună glaciară situată în sud-estul insulei.
Femeia s-a așezat pe o bucată mare de gheață, care părea că seamănă cu un tron, iar fiul său a început să-i facă poze.
Tronul de gheață se îndepărta cu viteză de țărm, astfel că a fost nevoie de intervenția unui căpitan de navă.
Acesta se afla în apropiere și a văzut întreaga scenă, astfel că a putut interveni foarte repede pentru a o salva.