A vrut să își spele mâinile, dar a căzut în apa unui lac din Capitală. Vezi cum au intervenit salvamarii
Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost salvat de la înec de salvamarii din parcul Valea Morilor, anunță reprezentanții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Într-un comunicat de presă, IGSU precizează că totul s-a întâmplat în după amiaza zilei de 18 iunie în jurul orei 18:05.
Potrivit informațiilor, bărbatul a alunecat de pe dig, după ce a încercat să-și spele mâinile în apa bazinului acvatic. Astfel, persoana nu a reușit să iasă singur din apă, din cauza adâncimii lacului.
De la mal, acesta a fost observat de salvatorii stației de salvare, care au intervenit, imediat și au scos bărbatul într-un loc sigur. În urma incidentului, persoana s-a ales cu traumatisme ușoare în regiunea capului.
Salvamarii au acordat primul ajutor calificat, iar ulterior acesta a primit îngrijiri de rigoare de la medicii aflați la fața locului.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să fie prudenți, în special atunci când aleg să-și petreacă timpul în preajma bazinelor acvatice.
Totodată, în vederea evitării tragediilor, specialiștii îndeamnă oamenii să nu consume băuturi alcoolice înainte de a intra în apă.
Mai mult, angajații IGSU îndeamnă cetățenii să meargă la scăldat doar în locuri autorizate și amenajate corespunzător. Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2023, de la înec au fost salvate 53 de persoane.