A VRUT SĂ-ŞI FACĂ DREPTATE. Tatăl fetelor abuzate a vrut să îl ia la bătaie pe medicul pedofil al lotului olimpic de gimnastică al SUA
Audieri suspendate în cazul lui Larry Nassar, fostul medic al lotului olimpic de gimnastică al Statelor Unite, condamnat deja pentru pedofilie şi agresiuni sexuale. Tatăl a trei dintre victimele doctorului a vrut să îl ia la bătaie pe pedofil, însă a fost imobilizat de gardieni.
"Stai jos!
Stai jos! Nu te mişca!
Vreau să îl prind pe nemernicul ăla!
Stai jos!"
După ce fiicele sale au depus mărturie în faţa judecătorului, Randall Margraves a cerut magistratului să fie lăsat 1 minut singur cu pedofilul, solicitare care i-a fost refuzată.
A fost momentul în care părintele s-a repezit la medicul pedofil. Larry Nassar a fost condamnat la 60 de ani de închisoare pentru pedofilie şi la 175 de ani de închisoare pentru agresiuni sexuale. Zilele acestea este audiat într-un alt proces de molestare sexuală, în care 60 de foste gimnaste vor depune mărturie.