A vrut să transmită fiului pâine şi ardei prăjiţi. Gardienii au găsit însă "ingrediente interzise" folosite de femeie (VIDEO)
Riscă să se aleagă cu amendă sau să stea după gratii, însă nici asta nu-i opreşte să încalce legea. Se întâmplă atunci când rudele sau prietenii deţinuţilor încearcă să transmită în închisori obiecte interzise. Un astfel de caz a avut loc pe 22 martie curent, în penitenciarul numărul 5 din Cahul.
Mama unui deţinut a venit la punctul de control al penitenciarului cu mai multe produse pe care voia să le transmită fiului ei, în vârstă de 28 de ani.
Pachetul a fost verificat de angajaţii închisorii, care au găsit şi au sechestrat două cartele SIM. Aceste obiecte interzise în penitenciar au fost ascunse într-o pâine coaptă acasă şi într-un vas cu ardei prăjiţi.
Angajaţii penitenciarului au anunţat Comisariatul de Poliţie din Cahul. Poliţiştii au acumulat probele necesare şi au întocmit un proces verbal.