canal tv
Accident grav într-o intersecție din Timișoara. Doi pietoni au fost spulberați pe trotuar, luni după-amiază, de o mașină scăpată de sub control, după ce șoferul ar fi făcut o criză de epilepsie.
Potrivit presei locale, şoferul care a provocat accidentul este un membru al unei cunoscute familii de oameni de afaceri Jabri din Timişoara, cu investişii în zona caselor de schimb valutar şi imobiliare.
Autoturismul se deplasa cu viteză mare, a ajuns pe contrasens, unde a lovit o altă mașină, a brăzdat mai multe sensuri de mers, i-a lovit pe cei doi oameni și s-a oprit în alte patru mașini parcate.
Dezastrul a fost surprins de o cameră de supraveghere.
În imagini se vede cum autoturismul, care circula cu viteză, părăsește brusc banda lui de mers, deși în față se aflau mai multe mașini. Ajunge pe contrasens și lovește un vehicul care circula regulamentar, apoi ajunge în colțul opus, pe trotuar, unde cei doi pietoni, ambii în vârstă de 68 de ani, așteptau la zebră. În final se oprește într-o parcare, unde face praf alte patru mașini.