Abel Kirui din Kenya a câştigat maratonul de la Chicago
Abel Kirui a câștigat cea de-a 39-a ediție a maratonului de la Chicago. Atletul kenyan a obţinut astfel prima victorie într-o cursă a circuitului ”World Maraton Major”.
El a parcurs distanţa de 42 de kilometri şi 195 de metri în 2 ore 11 minute şi 23 de secunde.
Astfel, Kirui a reușit să-l devanseze pe principalul favorit, compatriotul său Dickson Chumba, câștigătorul ediției din 2015.
Abel Kirui are 34 de ani şi este dublu campion mondial la maraton și medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra.
La feminin, victoria i-a revenit, la fel, unei reprezentante a Kenyei, Florence Kiplagat, deținătoarea recordului mondial la semi-maraton.
Ea a fost cronometrată la Chicago în două ore 21 de minute şi 32 de secunde.
Kiplagat a devenit a doua atletă care se impune doi ani la rând în Maratonul de la Chicago, după etiopianca Berhane Adere, învingătoare în edițiile din 2006 și 2007.
- Limuzina Audi A8 va fi oferită într-o nouă versiune Sport. Cu ce scop a fost creată şi ce aduce nou
- Temperaturile EXTREME nu le-au făcut probleme câştigătorilor Antarctic Ice Marathon, ediţia a XI-a
- Un britanic, distins cu Nobelul pentru matematică. A soluționat o problemă veche de 350 de ani
- ATENŢIE, ANUNŢ IMPORTANT! Modificări în circulația transportului public pe 17 aprilie
- Rachid El Morabity a câştigat pentru al treilea an consecutiv "Maraton Des Sables"
- "Omul Maraton", acuzat că ar fi TRIŞAT în timp ce traversa teritoriul Statelor Unite. Ce spun experţii