Percepția noastră asupra timpului e destul de simplă: acțiunile anterioare reprezintă trecutul, ceea ce trăim reprezintă prezentul, iar lucrurile pe care nu le-am trăit sunt viitorul. Practic, timpul, în creierul nostru, are o singură direcție, scrie playtech.ro.

Potrivit legilor fizice care guvernează Universul, totuși, lucrurile nu stau chiar așa. Cele mai multe legi naturale sunt „reversibile” în raport cu timpul, ceea ce înseamnă că ele ar funcționa la fel de bine dacă timpul ar trece în sens invers. Fizicienii sugerează că gravitația nu e suficient de puternică pentru a forța fiecare obiect să se miște într-o singură direcție. Stephen Hawking a numit acest fenomen „săgeata psihologică a timpului”, iar el presupune că prezentul devine trecut, după ce a fost, cândva, viitor.

Totuși, dacă uităm modul nostru de percepție o clipă, „chiar dacă ne raportăm la gravitația lui Newton, la electrodinamica lui Maxwell sau la teoria relativității a lui Einstein, toate ecuațiile care ne descriu Universul funcționează la fel de bine dacă Universul merge în direcția cunoscută de noi sau în cea opusă”, potrivit lui Lee Billings.

Prin urmare, timpul ar putea fi un concept subiectiv, așa cum pretinde și Teoria Relativității lui Einstein. Există, pe de altă parte, și principiul al doilea al termodinamicii. Potrivit acestuia, ori de câte ori un sistem trece printr-un proces termodinamic, sistemul nu va mai putea să revină la starea exactă de dinaintea acelui proces. Mai clar, odată ce ai spart, de exemplu, un ou, nu poți să te întorci în timp pentru a repara asta.

Acesta este argumentul principal pentru săgeata timpului. Entropia crește mereu după ce are loc un eveniment, ceea ce ar putea însemna că timpul se mișcă într-o singură direcție. Mulți fizicieni cred, totuși, că lucrurile nu se întâmplă chiar așa, motiv pentru care a apărut și teoria universurilor multiple, în care timpul trece altfel decât în cel în care trăim noi.

Dmitry Podolsky de la Universitatea Harvard și Robert Lanza de la Astellas Global Regenerative Medicine au efectuat niște măsurători gravitaționale cu ajutorul ecuației Wheeler-DeWitt și au descoperit că aceasta nu atestă faptul că timpul merge într-o singură direcție, pentru că efectele gravitației nu sunt suficiente pentru a stabili o săgeată universală a timpului.

 După cum scriu și cei de la Wired, timpul se mișcă așa cum o face pentru că suntem programați biologic, neurologic și chiar filosofic să îl experimentăm astfel. E ca o versiune la scară mare a pisicii lui Chrodinger. Într-un colț al Universului, timpul ar putea să treacă dinspre viitor spre trecut, dar în momentul în care omul folosește un telescop pentru a se uita în acea direcție, timpul de conformează legilor cu care ne-am conformat.

„Lucrarea noastră arată că timpul nu există pur și simplu trecând de la trecut la viitor, ci mai degrabă e o proprietate care depinde de abilitatea observatorului de a percepe informația despre evenimentele trăite”, spune Lanza. Așadar, teoria sugerează că săgeata temporală e subiectivă și determinată de observator, așa cum a explicat și Einstein în studiile sale despre relativitate.

Ideea e controversată, iar Yasunori Nomura, fizician la UC Berkely, neimplicat în studiu, arată că cei doi fizicieni nu au luat în calcul și raportul spațiu-timp, în schimb au introdus „timpul observatorului”, care nu se știe dacă există, fiind un concept vag. Acesta crede că răspunsul depinde de posibilitatea ca timpul să fie definit matematic fără includerea observatorilor în sistem.