Academia - Zimbru Chişinău, scor 0:1
Zimbru Chişinău a obţinut a doua victorie consecutivă în Divizia Naţională. "Galben-verzii" au învins Academia cu 1-0, în cea de-a 25-a etapă. Eroul meciului a fost portarul Zimbrului, Nicolae Calancea, care şi-a salvat echipa în mai multe rânduri. "Calancea a apărat ca Lev Iaşin", a declarat după meci antrenorul Academiei, Vladimir Knîş.
"Meciul a fost destul de dur, dar bun pentru noi. A fost mai puţin spectacol". a precizat antrenorul interimar de la Zimbru Segiu Sîrbu.
Academia a dominat în repriza secundă şi a ratat ocazii uriaşe de a egala. Mai întâi, Suvorov a şutat de la distanţă, iar Calancea a respins în corner, apoi portarul "galben-verzilor" a intervenit spectaculos şi la şutul lui Vladimir Potlog. Cea mai mare ocazie a avut-o Adrian Caşcaval, cu 10 minute înainte de final. Fundaşul a reluat cu capul din câţiva metri, iar balonul a lovit transversala.
"Am făcut din Calancea un nou Lev Iaşin. El a scos tot ce a putut. Asta înseamnă că nouă nu ne-a ajuns concentrare", a specificat Vladimir Knîş.
"Mi-am făcut datoria. Nu pot să spun că am fost ca Lev Iaşin. Nimeni nu se poate compara cu acesta. Pur şi simplu am prins o zi bună", a menţionat Calancea.
După această victorie, Zimbru a rămas pe locul opt, fiind la trei puncte distanţă de locul cinci. Academia este pe poziţia a şaptea, având cu un punct mai mult decât Zimbru.