Academia a învins Iskra cu scorul de 3-2, urcând astfel pe locul trei în Divizia Naţională
Spectacol total la Ghidighici! Academia a învins Iskra cu scorul de 3-2 în cea de-a 14 etapă a Diviziei Naţionale. "Studenţii" au fost conduşi cu 2-1, însă au reuşit să întoarcă rezultatul în ultimele minute de joc, chiar dacă aveau cu un jucător mai puţin în teren.
Iskra a deschis scorul în meciul din deplasare cu Academia chiar în primul minut de joc prin Alexandru Bezimov. Gazdele au reuşit să egaleze peste şapte minute prin Iurie Livandovschi. După pauză, Valeriu Andronic a adus-o pe Iskra în avantaj reuşind un gol senzaţional.
Academia a rămas în inferioritate numerică la jumătate reprizei secunde, după eliminarea lui Petru Stângă. Chiar şi aşa "studenţii" au reuşit să obţină victoria. Radu Gânsari a egalat în minutul 86 după o centrare a lui Iulian Erhan.
"Am obţinut o victorie bărbătească, am reuşit să întoarcem rezultatul în 10 oameni. Am făcut un meci bun şi chiar am dominat şi în prima repriză", a spus jucătorul Academiei Radu Gînsari.
"Studenţii" au înscris golul victoriei în minutul 88 prin Petru Ojog.
"Nu vom sta în apărare nici în meciurile cu Dacia şi nici cu Sheriff. În toate partidele vom juca fotbal adevărat", a menţionat antrenorul echipei Academia, Vladimir Cnîş.
"Adversarul a avut o mare dorinţă de a învinge şi a obţinut victoria. Ce s-a întâmplat cu echipa noastră trebuie să ne clarificăm şi pe viitor să nu comitem astfel de greşeli", a spus antrenorul echipei Iskra, Iuri Blonari.
În urma acestui succes, Academia a urcat pe locul trei în clasament, în timp ce Iskra a rămas pe poziţia a nouă.