Academia de Administrare Publică RESPINGE intenția MEC privind lichidarea instituției
Academia de Administrare Publică, de rând cu alte instituții din țară, respinge inițiativa Ministerului Educației privind fuzionarea instituţiilor de învăţământ superior mai mici. Potrivit unei scrisori deschise, angajații instituției își exprimă dezacordul cu intenția MEC și îndeamnă autoritățile la dialog.
„Prin prezenta, noi, angajații Academiei de Administrare Publică, ne exprimăm dezacordul total cu intenția Ministerului Educației și Cercetării de a lichida Academia de Administrare Publică.
Orice reformă presupune o transformare, care are drept scop obținerea unui progres. În orice altă interpretare, schimbările operate reprezintă acțiuni inutile și ineficiente, care pot genera daune și prejudicii ireparabile.
Reforma învățământului superior este necesară, așteptată și, noi, susținem acest proces. Important este - ce facem și cum facem. Or, aici lucrurile se complică.
Conceptul prezentat de fuzionare a unor instituții de învățământ superior este crud, neargumentat, lipsit de viziune și consecvență. O astfel de abordare va șterge ,,cu buretele de la tablă” nu doar entități, dar și istoria țării, parte componentă a căreia sunt multe dintre instituțiile de învățământ și cercetare vizate.
Academia de Administrare Publică, la 1993, a fost concepută ca un simbol și un atribut al fondării, afirmării și proliferării statului la acea perioadă, de rând cu cele mai importante acțiuni și acte juridice care proclamau suveranitatea și independența. Putem, noi, face abstracție de această istorie, dar, cel mai important, avem noi dreptul să atentăm la ea?”, se arată în scrisoare.
Reforma trebuie consultată cu părțile interesate
În opinia angajaților de la Academia de Administrare Publică, pentru a evita greșelile și a preveni potențialele efecte negative asupra sistemului educațional din Republica Moldova, reforma necesită consultare cu părțile interesate.
„Administrațiile instituțiilor vizate în acest proces ,,de reformă”, colectivele didactice și de cercetare, societatea civilă – toate trebuiau atrase în elaborarea și promovarea unei reforme autentice a sistemului educațional, care să producă efecte utile și să genereze progres.”, au decalartare prezentanții Academiei de Administrare Publică.
Potrivit acestora, în maniera și varianta propusă acest lucru va fi imposibil de realizat.
„Vă îndemnăm să țineți cont de argumentele noastre și să nu desconsiderați breasla profesioniștilor din sistemul educațional din Republica Moldova. Împreună și conjugat putem face reforme și contribui la dezvoltarea țării noastre.”, s-a adresat colectivul Academiei de Administrare Publică.
CITEȘTE ȘI: Mai multe universități din Republica Moldova vor fi reorganizate până la începutul noului an de studii