ACCES INTERZIS pentru 16 moldoveni în Federația Rusă
16 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți opt în Uniunea Europeană. Totodată, din Rusia au fost deportați doi conaționali, iar din UE - trei. S-a întâmplat în perioada 5 – 12 septembrie.
De asemenea, în perioada vizată, polițiștii de frontieră au documentat 102 persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- o persoană a încălcat frontiera de stat;
- 62 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
- șapte persoane au prezentat documente false și falsificate;
- 17 cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
- șapte persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
- opt persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 23 de cetăţeni străini, dar și 38 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
În perioada respectivă, numărul de traversări a frontierei de stat înregistrează o creștere, comparativ cu prima săptămână a lunii septembrie. Astfel, fluxul persoanelor a constituit 427.009 traversări, cu 2.2 % mai mult, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 97.941 traversări, în creștere cu 2.9 % față de săptămâna trecută.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.