Acces liber în cămine pentru studenţi, după miezul nopţii? Propunerile discutate în şedinţa Guvernului
Premierul Pavel Filip a adus în discuție subiectul privind demersul studenților, prin care se solicită accesul liber în căminele studențești după ora 24:00.
Prim-ministrul a subliniat importanța corelării inițiativei studenţilor cu dreptul la autonomie și normele interne pe care le are fiecare instituție de învățământ în parte.
Totodată, Pavel Filip a invitat toate părţile interesate de subiect la un dialog deschis şi constructiv.
"În educație avem alte probleme mult mai grave, de aceea mesajul meu pentru cei care au colectat aceste semnături – era mai simplu să vină să ne spună această solicitare la Guvern și demult puteam rezolva această problemă. Cu această ocazie, vreau să lansez și o invitație, să vină să discutăm și alte probleme din educație care sunt dezbătute public", a declarat prim-ministrul Pavel Filip.
La propunerea Ministerului Educaţiei, Guvernul a aprobat Regulamentul-cadru privind funcţionarea căminelor din subordinea instituţiilor de învăţământ de stat.
Documentul rezidă din necesitatea aducerii în concordanță a legislației în vigoare cu Codului educației. Modificările aprobate astăzi prevăd calcularea taxei de cazare în cămin în baza unor condiții unice pentru toate instituțiile de stat de învățământ, pentru a exclude neconcordanța între taxele de cazare a diferitor instituții.
De asemenea, deciziile privind accesul liber după ora 24:00 în căminele instituțiilor de învățământ vor aparține senatelor universitare.