Accesul la serviciile medicale va fi mai rapid, iar medicii vor putea primi un număr mai mare de pacienți pe zi
Accesul la serviciile medicale va fi mai rapid, iar medicii vor putea primi un număr mai mare de pacienți pe zi. Totul, datorită unei modificări ale regulamentului ministerului Sănătății, privind programarea vizitelor la medic, care spune că o vizită repetată nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute. Schimbările au fost salutate atât de pacienți, cât și de medici, care afirmă că vor putea presta servicii de calitate.
Potrivit Regulamentului privind programarea vizitelor și dirijarea fluxului de pacienți în condiții de ambulatoriu, pacienții, nu vor mai fi nevoiți să aștepte mult timp pentru a ajunge la specialistul de care au nevoie.
"Unica modificare de fapt este vizita repetată la medicul de familie, unde de fapt vizitele primare sunt de 20 de minute, iar vizitele repetate 15 minute. Scopul acestui ordin și al regulamentului dat este mărirea accesibilității la medicii de familie și medicii specialiști", a spus viceministrul Sănătății Liliana Iașan.
Directorii instituților medicale afirmă că datorită modificării, fluxul de pacienți s-a mărit considerabil.
"Prevederea că vizitele pot fi reduse la 15 minute, noi, de fapt, conducătorii de instituții le-am primit ca pozitive. În așa mod, am putea mări numărul de consultații pentru pacienți. 15 vizite se primeau dacă sunt 20 de minute, acum le majorăm la 20 de vizite", a afirmat directorul interimar al Asociației Medicale Teritoriale Buiucani, Marina Golovaci.
Iar medicii afirmă că în asemenea mod, ei vor putea monitoriza mai bine tratamentul oamenilor.
"Prima vizită e cea mai importantă, când facem cunoștință cu pacientul atunci într-adevăr necesită câteodată mai mult de 15 minute. Vizitele repetate mai mult vizite de control, mai mult pentru verificarea eficienței tratamentului sau luare de alte decizii în scop de investigare suplimentară", a spus medicul reumatolog Ludmila Maftei.
Registratorii spun că datorită modificărilor, pacienții ajung la timp la specialistul de care are nevoie.
"Nu e ceea ce a fost odată, este cu mult mai apropiat programarea pacientului. La un decurs de o săptămână, acum la 2-3 zile poate să ajungă la specialistul dat",a afirmat registrorul Diana Istrati.
Și pacienții au salutat inițiativa autorităților. Aceștia spun că, în asemenea mod, nu vor mai petrece ore în șir pe culoarele policlinicilor.
"Clar lucru că e normal. Mie şi cinci minute îmi ajunge, dar unii pacienţi stau câte o oră.Ar fi bine aşa să respectăm şi să ne stimăm unii pe alţii."
"Cred că e destul vizitele de 15 minute pentru un pacient, e destul. E îmbucurător faptul, dar să fie exact aşa ca pe foaie."
Datele statistice ale ministerului Sănătății, anul trecut, moldovenii au mers de peste 20 de milioane de ori la medici. Cel mai des, oamenii au pășit pragul cabinetelor ale medicilor de familie.
- Date alarmante: Peste 1.000 de pacienţi au contractat, în 2016, infecţii asociate asistenţei medicale
- Spitalul Clinic Municipal din Bălţi riscă să intre în incapacitate de plată
- Copiii cu nevoi speciale din Moldova vor beneficia de servicii de intervenţie timpurie
- Endoproteze pentru 1710 pacienți. Când vor fi efectuate primele intervenții moderne