Accident aviatic în Argentina. Cinci oameni au murit, iar alţi patru au fost răniţi
Accident aviatic în Argentina. Cinci oameni au murit, iar alţi patru au fost răniţi după ce un avion privat, care efectua un zbor din oraşul San Fernando spre o localitate din Uruguay s-a prăbuşit.
Autorităţile din Argentina investighează circumstanţele în care s-a produs tragedia. Ministrul Securităţii susţine că, potrivit datelor preliminare, accidentul a fost cauzat de o defecţiune a motorului, dar şi de vizibilitatea redusă, provocată de ceaţă.
"Poziţia în care se află avionul prăbuşit arată că acesta s-a izbit frontal. Dar sunt doar presupuneri, nu este o concluzie oficială", a declarat ministrul Securităţii al Argentinei, Sergio Bern.
Doi dintre pasagerii care au suferit răni grave au fost transportaţi la spital de către echipele de intervenţie.
Pe de altă parte, proprietarul aeronavei, patronul unei reţele de magazine de haine, cunoscute în Argentina, a declarat că aparatul de zbor este nou şi nu avea nicio defecţiune.