ACCIDENT CUMPLIT la Peresecina. Un microbuz s-a rupt în două după ce a intrat într-un TIR (VIDEO/FOTO)
Un microbuz a fost rupt în două după ce s-a ciocnit cu un autocamion de mare tonaj. Accidentul s-a produs în această dimineaţă pe traseul Chişinău-Orhei, în apropiere de satul Peresecina.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Potrivit poliţiei, autocamionul staţiona pe acostament din cauza unor defecţiuni tehnice la cutia de viteză.
Şoferul microbuzului, în vârstă de 52 de ani, care venea din spate cu o viteză excesivă, din cauza neatenţiei, a efectuat depăşirea fără să se asigure şi a lovit autocamionul din spate.
Ambii şoferi au fost supuşi testului alcooscopic şi s-a constat că nu erau în stare de ebrietate.
Şoferul microbuzului nu a făcut declaraţii pentru presă, iar cel al autocamionului a spus doar că statea pe loc în momentului producerii accidentului.
În zonă s-a format ambuteiaj pe o distanţă de aproape 300 de metri.
La locul accidentului au ajuns salvatori şi pompierii.
"Ajungând la faţa locului, am descarcerat fiarele automobilelor şi am deblocat traseul, pentru posibilitatea trecerii automobilelor, participante în trafic", a spus unul dintre pompierii participanţi la descarcerare.
La faţa locului a intervenit un echipaj al poliţiei, care urmează să stabilească toate circumstanţele producerii accidentului.
Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă. Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe sau Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.
- 33 de migranţi din Irak, între care 11 copii, au fost descoperiţi la Nădlac ascunşi într-un TIR turcesc
- ACCIDENT RUTIER pe strada Munceşti. Patru persoane, printre care doi copii, transportaţi la spital
- Bulgaria. Zi de doliu naţional în memoria celor 16 victime din teribilul accident rutier
- Momentul în care o mașină este facută zob de un TIR în Rusia. Cinci oameni au murit (VIDEO)