ACCIDENT CUMPLIT la Peresecina: Un tânăr a murit după ce maşina sa a fost lovită de un TIR (FOTO)
Un bărbat a decedat după ce automobilul cu care se deplasa a ieșit pe contrasens și a fost lovit de un camion de mare tonaj. Accidentul a avut loc în localitatea Peresecina, raionul Orhei, scrie today.md.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Alina Bunghez, accidentul a avut loc în jurul orelor 16:00 pe traseul M2, în apropiere de localitatea Peresecina.
"La volanul automobilului de model Nissan Almera se afla un șofer din Ungheni, în vârstă de 34 de ani, preliminar se cunoaște că acesta nu a ținut cont de situația climaterică a drumului, a pierdut controlul volanului, iar automobilul a ieșit pe contrasens și a fost lovit lateral de un TIR de model Mercedes Actros. În urma impactului, un pasager din automobilul Nissan, în vârstă de 22 de ani, originar din localitatea Speia, a decedat la fața locului", a declarat Bunghez.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.