Accident feroviar în România. O ambulanță a fost lovită de un tren cu pasageri (FOTO)
Un accident feroviar s-a produs în România. O ambulanță privată de transport dializă a fost lovită de un tren de pasageri, care circula pe ruta Timișoara – Caransebeș. În garnitura de tren erau 20 de pasageri. Din fericire, în momentul producerii impactului, în ambulanță nu se aflau pacienți, ci doar șoferul. Accidentul s-a produs la o trecere de nivel cu cale ferată, relatează realitatea.net.
La locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, o ambulanță SAJ și un echipaj IPJ.
Șoferul ambulanței a fost evaluat de personalul SAJ sosit la fața locului. Acesta a refuzat spitalizarea.
Totodată, toți cei 20 pasageri de tren au fost evaluați medical de echipajul SMURD. Niciunul dintre ei nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.