ACCIDENT GRAV în Capitală! Unsprezece persoane, rănite după ce un MICROBUZ cu pasageri s-a ciocnit cu două mașini (GALERIE FOTO)
Unsprezece persoane au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier pe strada Vasile Alecsandri din Capitală. Potrivit poliţiei, maxi-taxiul de pe ruta Chișinău - Cruglic circula regulamentar, dar a fost lovit de o maşină care a virat de pe o stradă secundară.
La fața locului au fost direcționate cinci echipe de asistență medicală urgență. Medicii au identificat șase pacienți cu traumatisme ale membrelor, trei pacienți cu traumatisme cranio-cerebrale și doi pacienți cu contuzii ale țesuturilor moi.
Printre accidentați s-a aflat și o mamă cu un copil de 8 luni. După acordarea asistenței medicale de urgență, cei nouă adulți au fost transportați la departamentul de medicină urgentă al Institutului de Medicină Urgentă, iar mama și copilul la departamentul de medicină urgentă al Spitalului Valentin Ignatenco din Capitală.
Ca urmare, şoferul vinovat a fost proiectat cu maşina în alt automobil, în timp ce microbuzul s-a oprit într-un stâlp şi s-a răsturnat.
Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în intersecţie. În microbuzul care pleca spre satul Cruglic, raionul Criuleni, erau 14 pasageri. Oamenii spun că şoferul nu circula cu viteză.
Şoferul microbuzului a ajuns la spital cu o comoţie cerebrală.
Potrivit poliţiei, de vină ar fi şoferul autoturismului.
"Dumnealui trebuia să cedeze trecerea, pentru că a ieşit din intersecţie. Nu a cedat trecerea. Microbuzul de culoare albă venea de la deal, a fost ciocnirea, la un moment dat când a fost ciocnirea l-a învârtit şi l-a tamponat în Nissanul de culoare neagră", a spus inspector de poliţie, Mihail Fraţman.
Şoferul care s-ar face vinovat de producerea impactului a refuzat să facă declaraţii. Acesta riscă o amendă de până la 32 de mii de lei sau chiar închisoare de până la trei ani.