Încă o tragedie pe şosele. O şoferiţă de 20 de ani a murit, iar doi pasageri au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau s-a izbit într-un copac. Accidentul a avut loc în această după-amiază, în satul Copăceni din raionul Sîngerei.
Potrivit şefului adjunct al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, Alexei Grosu, şoferiţa a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a oprit într-un copac.
Din imagini se vede că maşina a fost făcută zob.
A fost nevoie şi de o echipă de descarcerare care să scoată victimele dintre fiare.
Tânăra care se afla la volanul maşinii a murit pe loc. În automobil se mai aflau doi pasageri care au fost transportaţi la Spitalul Clinic Bălţi.
Potrivit informaţiilor preliminare, unul dintre răniţi este în stare gravă.
Oamenii legii vor stabili toate circumstanţele tragediei.