ACCIDENT GRAV LA IAŞI. Şase persoane rănite, după ce un autoturism marca Volkswagen a intrat pe contrasens
(UPDATE 21:30) - Şase persoane au fost rănite, miercuri seara, la intrarea în Iaşi, după ce două maşini s-au ciocnit. Într-unul din vehicule era o familie care se întorcea din Italia, pentru a petrece sărbătorile acasă.
Medicul Diana Cimpoeşu, de la UPU SMURD Iaşi a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şase persoane au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, în urma accidentului care a avut loc miercuri seara la intrarea în Iaşi.
"Un echipaj de Terapie Intensivă Mobila a preluat o victimă, un bărbat de 60 de ani, politraumatizat (...). Un echipaj de prim ajutor a preluat şoferul celeilalte maşini. Un echipaj SAJ a transportat două victime policontuzionate, conştiente, cu leziuni minore, iar un alt echipaj SAJ a preluat alte două victime conştiente. Cu toţi au fost transportati la Spitalul Sfântul Spiridon", a declarat dr. Cimpoeşu.
ei Iaşi, accidentul a avut loc după ce şoferul unei maşini, care se întorcea cu soţia din Italia, pentru a petrece sărbătorile acasă, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens.
Traficul în zona a fost blocat mai bine de o oră
20:39 - Grav accident la Iași, rezultat cu cinci victime. Accidentul a avut loc la Valea Lupului, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvatori.
În urma impactului a două mașini au rezultat 5 victime, dintre care două au fost încarcerate, scrie Realitatea.net.
Sursa citată precizează că un autoturism marca Volkswagen ar fi intrat pe contrasens, apoi s-a izbit într-un BMW.