canal tv
Un bărbat a ajuns la spital, după ce automobilul în care se afla s-a izbit violent în parapetul de pe marginea șoselei. Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 18:00, pe traseul Bălți-Sărăteni, în apropiere de localitatea Sărătenii Vechi, din raionul Telenești. Din imaginile surprinse de un martor ocular se vede cum victima a rămas blocată între fiare, iar vehiculul a fost grav avariat.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Telenești, Elena Băetrău, automobilul era condus de un șofer de 30 de ani, care a pierdut controlul volanului.
La fața locului a intervenit un echipaj al IGSU, care a efectuat lucrări de descarcerare.
Bărbatul a fost transportat la spitalul raional Telenești cu mai multe traumatisme. Potrivit directorului instituţiei medicale, Alexei Bivol, pacientul a fost supus unei intervenției chirugicale la mâna dreaptă. În prezent, bărbatul se află în stare grav stabilă.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.